Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

Încălcările de spațiu aerian sunt evenimente de aviație civilă cunoscute în reglementările internaționale aplicabile sub termenul de “Airspace Infringements”, care se produc în momentul în care o aeronavă intră în spațiul aerian controlat fără autorizare sau fără să solicite autorizarea din partea unității de trafic aerian competente ori intră în spațiul aerian controlat fără a respecta instrucțiunile conținute în autorizarea acordată de unitatea de trafic aerian. Având în vedere faptul că în perioada 2016-2020 evenimentele de tip “Airspace Infringements” produse cu implicarea unui operator al unei aeronave înmatriculate în România au avut o tendinţă crescătoare, iar în perioada ianuarie-septembrie 2021 s-au produs deja 17 astfel de evenimente, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis Notificarea Operaţională NO-0005/14.12.2021, pentru a veni în sprijinul operatorilor aerieni care desfăşoară operațiuni aeriene de aviație generală.