Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

Implementarea şi aplicarea standardelor internaţionale şi comunitare de siguranţă şi securitate au fost apreciate de către oficialii Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), cea mai importantă autoritate europeană în domeniul aviaţiei civile. Săptămâna acesta directorul executiv al EASA a efectuat o vizită de lucru la Bucureşti unde a avut întâlniri la nivel înalt cu reprezentanţi ai Guvernului României, ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Afacerilor Externe, cât şi cu reprezentanţi ai industriei aeronautice.
 
Distinsul oaspete a avut de asemenea, o întrevedere la sediul Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu Directorul General al instituţiei, Domnul Armand PETRESCU.
Printre subiectele abordate s-au aflat :

  • Intenţia de simplificare a legislaţiei aeronautice pentru industrie în general şi pentru aviaţia generală în mod particular, subiect abordat şi la ultima conferinţă pe care Agenţia a organizat-o pe această temă;
  • Necesitatea implementării cu prioritate atât la nivel european cât şi la nivel naţional a unui sistem de supervizarea siguranţei zborurilor bazat pe evaluarea şi diminuarea riscului;
  • Necesitatea pregătirii specialiştilor pentru a putea face faţă noilor schimbări survenite atât la nivelul industriei, în general cât şi la nivelul autorităţilor competente naţionale.
  • Domnul Patrick KY a declarat la încheierea vizitei de la Bucureşti că doreşte o extindere a colaborării cu România pe mai multe planuri. Datorită constatărilor pozitive făcute în urma vizitei în România, EASA apreciază AACR pentru eforturile sale de a asigura numărul adecvat de personal de inspecţie necesar pentru supervizarea siguranţei zborului din România, comparativ cu alte autorităţi naţionale din regiune, precum şi pentru independenţa financiară pe care o are. Un posibil plan de colaborare extinsă îl reprezintă sprijinul acordat altor autorităţi aeronautice din statele învecinate ale UE, care la momentul actual, se află într-o perioadă de tranziţie privind asimilarea şi implementarea legislaţiei europene. Astfel AACR a fost invitată să numească un punct de contact pentru dezvoltarea unui centru de pregătire în România pentru inspectorii aeronautici ai altor ţări.

 
În cadrul vizitei sale in România, Domnul Patrick KY a mai fost primit şi de domnul George Ciamba, Secretar de stat pentru afaceri  europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Mai multe detalii  se pot afla accesând  următoarea adresă  : http://www.mae.ro/node/29409