Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

În data de 29 septembrie a.c.,a avut loc la Bucureşti, Reuniunea la nivel inalt privind cooperarea civil militară în domeniul aviaţiei în zonele de conflict. Evenimentul desfăşurat sub înaltul patronaj al Guvernului României, a fost organizat de către Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA), împreună cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), Ministerul Transporturilor şi Ministerul Apărării Naţionale, cu sprijinul ROMATSA. Reuniunea s-a bucurat de participarea unor reprezentanţi la nivel înalt din Europa, din cadrul Conferinţei Aviaţiei Civile Europene (ECAC), Comisiei Europene (Directorii Directoratului General Migraţie şi afaceri Interne) Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) , NATO, Departamentului European de combatere a Terorismului din cadrul Seviciului European de Acţiune Externa (EEAS), EUROCONTROL, FRONTEX precum şi reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul apărării din mai multe state. Din partea Românei au participat la reuniune şi reprezentanţi ai instituţiior din domeniul apărării, securităţii şi siguranţei naţionale precum şi din sfera aviaţiei civile.
Urmare a discuţiilor ce au avut loc, s-au conturat două direcţii de acţiune:
-înfiinţarea unui Grup la nivel înalt care va elabora o schemă şi o metodologie pentru sisteme de alertare care să faciliteze o reacţie imediată din partea entităţilor afectate în activitatea lor, de riscurile generate în zonele de confict.
-dezvoltarea la nivel european, sub egida EASA, a unei reţele de contact în situaţii de risc, cu scopul de a urgenta furnizarea schimbului de informaţii, între entităţile din aviaţia civilă, cât şi cea militară.