Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

      În data de 10 septembrie la Koln, Germania, dl. Armand Petrescu - Director General al RA AACR a participat la a treia reuniune a Consiliului de Administraţie al EASA (EASA MB 03/2014).
               În cadrul reuniunii un punct important a fost cel referitor la viitorul sistem de reglementare al aviaţiei. Dl. Pekka Henttu (FI), președinte al sub-grupului pe această tematică, și unde reprezentnaul omâniei este membru, a prezentat un raport privind analiza întreprinsă până la momentul  iunie 2014, precum şi recomandări şi acţiuni de întreprins la nivelul EASA. Printre acestea putem enumera: evitarea unui proces de supra-reglementare, promovarea reglementărilor privind supravegherea bazată pe performanţă şi risc, promovarea competitivităţii în industria europeană şi evitarea reglementării excesive a acesteia, înlesnirea implementării unui Sistem de Management al Siguranței (SMS) european/stat/autoritate/organizaţie, precum și întărirea rolului agenţiei la nivel internaţional.
               Un alt punct pe ordinea de zi a fost reprezentat de raportul Directorului Executiv EASA, dl. Patrick Ky. Printre subiectele aduse în discuție au fost cele legate de activitatea vulcanului Bardarbunga din Islanda,dl. Ky susținând necesitatea unei reuniuni în vederea adoptării unor măsuri. A supus atenției aspecte legate de tragedia petrecută în Ucraina cu zborul MH17 şi a arătat că deși EASA a emis buletine de informare privind zborul în zone în care se desfăşoară conflicte armate, informațiile ajung la EASA cu unele întârzieri. În consecinţă, agenția încearcă să găsească mijloace de alertare pentru informarea transportatorilor şi autorităţilor din UE în timp cât mai scurt, urmare a primirii informațiilor din respectivele zone.
O altă discuție s-a purtat despre proiecte majore noi privind derivate ale aeronavelor Airbus şi Boeing, respectiv Airbus A330-900, Boeing 787-10 şi Boeing 777-X.
În domeniul SAFA, s-a discutat despre publicarea AMC şi GM ca transpuneri şi dezvoltări ale materialului de îndrumare SAFA, în noul context de reglementare şi despre implementarea procesului de evaluare  al  organizațiilor de pregătire pentru inspecțiile SAFA. S-a adus în discuţie şi faptul că noile chestionare pentru examinarea piloţilor în cadrul procesului EASA ECQB vor fi lansate în ianuarie 2015.
               În cadrul reuniunii, membrii EASA MB au ales, prin vot,  pe dl. Luc Tytgat (BE) în funcția de director de strategie şi management al siguranţei și pe dl. Olivier Ramsayer (FR) în funcția de director resurse umane, financiare, IT şi achiziţii.
În același timp, avand în vedere expirarea mandatului  Președintelui EASA MB, dl. Michael Smethers, delegatul României, a susţinut numirea în funcţia de preşedinte EASA MB, a dlui Pekka Henttu, persoană cu experienţă în cadrul EASA MB şi în cadrul sub-grupului privind viitorul sistem de reglementare a aviaţiei. 
               Tot în cadrul reuniunii a fost prezentat programul de inspecţii pentru anul viitor și s-a adoptat calendarul reuniunilor EASA MB pentru anul 2015.