Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

Riscul de apariţie a unor cazuri de infecţie cu Virus Ebola în România, este relativ redus datorită absenţei unor curse directe către şi dinspre Africa.
Totuşi, în contextul extinderii rapide a infecţiei cu Virus Ebola, care recent a condus la apariţia de cazuri inclusiv în Statele Unite şi Europa, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis informări, recomandări şi instrucţiuni către Operatorii Aerieni Certificaţi de AACR care au ca obiect de activitate zboruri internaţionale de pasageri, precum şi către Aeroporturile Internaţionale sau deschise traficului internaţional de pe teritoriul României, privind măsurile ce trebuiesc luate pentru a identifica pasageri suspecţi de a fi contactat o infecţie cu virusul Ebola precum şi pentru a preveni transmiterea către alţi pasageri sau către personalul aeronautic.
În acest sens AACR este în contact cu Institutul Naţional de Sănătate Publică pentru aputea armoniza planurile de acţiune şi măsurile necesare în cazul apariţiei unui caz de infecţie cu Virus Ebola în România, în funcţie de actualizările primite de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) şi Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO).
Pentru mai multe informaţii privind infecţia cu Virus Ebola accesaţi link-ul următor: http://who.int/csr/disease/ebola/en/