Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

Reprezentanții la varf ai autorităților aeronautice civile din România și SUA au avut o întâlnire tehnică la Paris, în legătură cu stadiul analizelor legate de termenii și condițiile reluării operării cu aeronave tip Boeing 737 MAX în spațiul european, având în vedere demersurile companiilor aeriene TAROM și Blue Air de a achiziționa acest tip de aeronavă.
          Pe agenda întâlnirii dintre Armand Petrescu, directorul Autorității Aeronutice Civile Române (AACR) și Daniel Elwell, administratorul Federal Aviation Administration (FAA) au fost prevăzute și discuții cu privire la consolidarea relațiilor AACR și FAA în cadrul Parteneriatului Strategic România – Statele Unite.
          Cei doi oficiali sunt prezenți la Paris în contextul celei  de-a 53-a ediție a International Paris Air Show 2019, una dintre cele mai ample manifestări internaţionale de acest gen, cu o lungă tradiţie şi cea mai importantă la nivel european.

Loading…
Loading the web debug toolbar…
Attempt #