Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a participat în perioada 28-29 martie 2013 la Convenţia de Navigaţie Aeriană organizată de Facultatea de Inginerie Aerospaţială Secţia AIR NAVIGATION, din cadrul Universităţii  Politehnice din Bucureşti. Evenimentul devenit deja  traditional, are ca  scop principal analiza perspectivelor de dezvoltare ale pregătirii şi calificării ulterioare în domeniul ingineriei aerospaţiale şi a integrării absolvenţilor în procesul activităţii lor viitoare cu prioritate în zona de servicii de navigaţie aeriană.

Evenimentul s-a bucurat de participarea unor instituţii de prim rang din aviaţia civilă internaţională, cum ar fi: ICAO-Biroul Regional PARIS, EUROCONTROL, care au subliniat importanţa efectuării unui stagiu de practică în organizaţiile de profil din străinătate. Autoritatea Aeronautică Civilă Română urmăreşte şi susţine orientarea pregătirii profesionale a studenţilor către necesităţile actuale ale industriei aeronautice şi dezvoltărilor de viitor ale acesteia şi asigură sprijinul său prin programele de practică şi stagiu în cadrul AACR oferite studenţilor