Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

Pentru ca echipamentele medicale de protecție împotriva Covid 19 să ajungă de urgență în spitalele din România, AACR s-a implicat proactiv în procedurile de organizare a două zboruri venite din China, care au aterizat pe aeroportul International Henri Coandă, în urmă cu scurt timp. Pentru a finaliza procedurile de aprobare, echipa AACR s-a organizat astfel încât documentele au fost procesate de urgență, iar cele doua aeronave au primit aprobările de zbor în timp record.
Misiunea de aprobare a celor două zborurilor cu echipamente medicale a reprezentat o premieră pentru transportatori, operatori, agenți, beneficiari, autorități ale statului, iar colaborarea și conlucrarea între aceste entități a reprezentat o provocare și lucrul contracronometru, cei implicați având satisfacția că datorită proactivității lor comune, materialele medicale să ajungă în timp record în spitalele din România.
O provocare a reprezentat și indentificarea soluțiilor pentru aprobarea documentelor privind aterizare în siguranță și în limitele de operare a pistei de aterizare/decolare a Aeroportului Internațional Henri Coandă, cu respectarea încadrării în condițiile de certificare.
În acestă misiune, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a avut rolul de a consilia și coordona o rețea de comunicare interinstituțională, în timp real, implicând chiar și personalul diplomatic al Ambasadei României la Beijing, pentru ca echipamentele de protecție anti Covid -19 să ajungă urgent la medici, personalul medical și la bolnavii din România.
Cele doua aeronave de mare capacitate, Antonov An-124-100M-150 și Boeing 747-412 (BCF), au transportat echipamente medicale de protecție, mânuși, măști, combinezoane, viziere, etc., comandate de Compania Națională “Unifarm” S.A.
De asemenea, Autoritatea Aeronautică Civilă Română acordă sprijin continuu de specialitate și suport celor doi operatori aerieni TAROM și Blue Air, în misiuni de transport de echipamente medicale, precum și altor operatori care urmează să desfășoare misiuni umanitare și cargo, în combaterea Covid - 19.