Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

1. In ce zi WizzAir a anulat 9 curse, din motive tehnice?

Urmare a constatării faptului că mai multe zboruri operate de către operatorii aerieni Wizz Air Hungary Airlines Limited și Wizz Air Malta Limited, au fost anulate în perioada 07-11.07.2023 și ținând cont de impactul pe care anulările l-au avut asupra pasagerilor, dar și pentru a afla cauza anulării zborurilor, la data de 11.07.2023, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a sesizat European Union Aviation Safety Agency (EASA), în calitate de autoritate competentă desemnată pentru certificarea și supravegherea celor doi operatori aerieni anterior menționați.

2. Despre ce motive tehnice este vorba?

Operatorii aerieni Wizz Air Hungary Airlines Limited și Wizz Air Malta Limited nu sunt supravegheați/certificați de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, prin urmare, aceștia nu sunt obligați și nu au adus la cunoștiința AACR motivele care au stat la baza anulării zborurilor la care faceți referire în solicitare și implicit nici faptul că acestea ar fi de ordin tehnic.

3. Ce raspuns ati primit de la EASA, in legatura cu plangerea pe care ati facut-o si ati semnalat perturbarea programului zborurilor de la WizzAir?

În răspunsul transmis AACR, EASA a comunicat faptul că, în calitatea sa de autoritate competentă, agenția supraveghează siguranța operațiunilor aeriene efectuate de Wizz Air Hungary Airlines Limited și Wizz Air Malta astfel încât să se respecte cerințele de siguranță ale UE, cerințe ce au fost respectate de cei doi operatori aerieni inclusiv în perioadele de presiune comercială crescută.

În ceea ce privește drepturile pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate, EASA a comunicat AACR faptul că ambii operatori aerieni au fost contactați, iar aceștia au dat asigurări că pasagerii afectați au fost contactați.

Totodată, potrivit EASA, operatorul aerian a susținut că au fost implementate măsuri suplimentare de reducere a anulărilor, cum ar fi echipaje suplimentare de rezervă, avioane închiriate în regim wet-lease, avioane suplimentare de rezervă și agenți suplimentari vorbitori de limba română pentru a sprijini clienții. Subliniem faptul că, Autoritatea Aeronautică Civilă Română monitorizează în permanență situația și va sesiza instituțiile abilitate să ia măsuri ori de câte ori situația o va impune. 

Last update: 18/10/2023, 10:55:06