Cauta
Cerinte de autorizare/certificare
Agenti aeronautici autorizati / certificati
CERINŢE DE BAZA PENTRU INTRAREA, IEŞIREA ŞI TRANZITUL
AERONAVELOR CIVILE CARE EFECTUEAZĂ TRANSPORTURI AERIENE INTERNAŢIONALE
(extrase din Hotărârea nr.912/2010, Monitorul Oficial, Partea I, nr.633 din 08/09/2010)
Zborul unei aeronave civile în spaţiul aerian naţional, cu excepţia zborului VFR executat în întregime intr-o zona de spaţiu aerian de clasa G, precum şi zborul unei aeronave civile care traversează graniţa regiunii de informare a zborurilor - FIR Bucureşti se consideră autorizate dacă pentru zborul respectiv operatorul aeronavei a depus un plan de zbor, în conformitate cu reglementările aeronautice în vigoare, iar aeronava este asigurată, după caz, conform legii, pentru daune produse terţilor.
Zborul VFR al unei aeronave civile, executat în întregime într-o zona de spaţiu aerian de clasa G, se consideră autorizat dacă aeronava este asigurată, după caz, conform legii, pentru daune produse terţilor, iar pentru zborul respectiv operatorul aeronavei a depus un plan de zbor în conformitate cu reglementările aeronautice în vigoare sau, la alegerea operatorului, a făcut o informare de trafic VFR la Ministerul Apărării Naţionale, în conformitate cu procedura prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărâre.
Următoarele categorii de zboruri ale aeronavelor civile pot fi efectuate în spaţiul aerian naţional numai în condiţiile obţinerii unei autorizări şi, după caz, a unui aviz:
a) zborurile tehnice, care pot fi executate numai în condiţiile autorizării de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau de către organismul căruia i s-a delegat competenţă de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin reglementări specifice, în domeniul certificării tehnice ori al autorizării aeronavei respective;
b) zborurile internaţionale aferente operaţiunilor de transport aerian public, cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României, care pot fi executate numai în condiţiile autorizării de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii direct ori prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, potrivit prevederilor anexei nr. 1 lit. B, respectiv C la Hotărâre, în condiţiile tratatelor internaţionale la care România este parte;
c) zborurile interne şi internaţionale, cu sau fără decolare/aterizare de pe/pe teritoriul României, cu aeronave civile care transportă trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte bunuri periculoase, care pot fi executate numai cu condiţia autorizării de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale;
d) zborurile în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate, care pot fi executate numai în condiţiile autorizării de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în spaţiul ori zona respectiv/respectivă sau, în cazul unui zbor într-o zonă de spaţiu aerian de clasă G, de către entitatea care a făcut rezervarea ori a solicitat utilizarea exclusivă, respectiv restricţionarea zonei respective de spaţiu aerian;
e) zborurile deasupra municipiului Bucureşti la înălţimi mai mici de 3.000 de metri, care pot fi executate numai în condiţiile obţinerii unei autorizaţii de survol din partea Ministerului Apărării Naţionale, cu excepţia zborurilor executate în limita zonei de control de aerodrom (CTR) Băneasa şi a zborurilor de îndepartare după decolare şi de apropiere pentru aterizare pe aerodromurile certificate situate pe raza municipiului Bucureşti;
f) zborurile pentru activităţi de determinări topogeodezice la o scară mai mare de 1: 20.000, fotografiere aeriană sau filmări aeriene care pot fi executate numai în condiţiile obţinerii unui aviz din partea Ministerului Apărării Naţionale.
Procedura de acordare a autorizatiilor, respectiv, a avizului menţionate mai sus este prevazută în anexele 1 şi 2 la Hotărâre.