Cauta
Cerinte de autorizare/certificare
Agenti aeronautici autorizati / certificati
12-12-2011
Acordul privind stabilirea Blocului Functional de Spatiu Aerian – DANUBE FAB intre Romania si Republica Bulgaria
Astăzi, 12 decembrie 2011, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles a Consiliului Miniştrilor Transporturilor din Uniunea Europeana, s-a semnat “Acordul privind stabilirea Blocului Funcţional de Spaţiu Aerian – DANUBE FAB între România şi Republica Bulgaria”.
România, în calitatea sa de Stat Membru al Uniunii Europene, este responsabilă de respectarea şi implementarea acquis-ului comunitar. În acest sens, în implementarea Regulamentului (CE) nr. 1070/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind îmbunătăţirea performanţei şi durabilităţii sistemului aviatic european în contextul implementării Cerului Unic European (Single European Sky), România are obligaţia de a coopera în vederea reconfigurării spaţiului aerian european în blocuri funcţionale trans-frontaliere (FAB), până cel mai târziu la 4 decembrie 2012.
Semnarea acestui Acord, reprezintă un element esenţial şi un prim pas în acest proces de reconfigurare, fiind urmat de o serie de acorduri la nivel de autorităţi naţionale competente pe aspecte tehnice, operaţionale, de procedură, respectiv între furnizorii de servicii de navigaţie aeriană, autorităţile naţionale de supervizare şi autorităţile militare dintre cele două state.