Cauta
Cerinte de autorizare/certificare
Agenti aeronautici autorizati / certificati
28-06-2011
\"ICAO Next Generation of Aviation Professionals and TRAINAIR PLUS\" (NGAP) incepe astazi la Bucuresti
Începând de astăzi şi până la 30 iunie, la Bucureşti, se desfăşoară a treia conferinţă regională "ICAO Next Generation of Aviation Professional and TRAINAIR PLUS" (NGAP), organizată de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) sub patronajul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în colaborare cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), ROMATSA şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Conferinţa se adresează în principal statelor membre din zona centrală şi din sud-estul Europei şi va trata teme de interes şi actualitate privind o noua abordare a activităţii de instruire a noii generaţii de profesionişti din aviaţia civilă, pentru ca aceştia să se alinieze cerinţelor impuse de evoluţia tehnicii de aviaţie viitoare. Datorită faptului că scopul principal al conferinţei este promovarea în carieră pentru viitorii profesionişti din aviaţia civilă, au fost invitaţi şi studenţi din ţară şi din străinătate, în special de la facultăţile de profil.
Dintre obiectivele principale ale conferinţei se pot menţiona:
a) conştientizarea şi sensibilizarea la nivel regional a statelor, organizaţiilor operatorilor, industriei aeronautice, organizaţiilor de instruire şi studenţilor cu privire la necesitatea modernizării, respectiv eficientizării actului de instruire din punctul de vedere al asigurării calităţii;
b) schimbul de experienţă şi trecerea în revistă a celor mai bune practici pe probleme regionale la nivel NGAP;
c) iniţierea de discuţii eficiente între OACI, comunitatea de aviaţie şi studenţi în scopul atingerii ţintelor propuse şi a celor mai bune iniţiative NGAP;
d) pregătirea Simpozionului internaţional NGAP din 2012;
e) colectarea datelor regionale pentru a sprijini activitatea Task Force NGAP.
Conferinţa se va desfăşura după următorul program:
1. Expunerile din primele două zile (28-29.06), susţinute de către lectori, respectiv experţi din aviaţie, se vor concentra asupra iniţiativelor NGAP la nivel mondial şi regional.
Activitatea de instruire a noii generaţii de profesionişti din aviaţia civilă va fi prezentată şi dezbătută, respectiv comentată în conexiune directă cu ariile specifice ale sistemului de transport aerian.
2. A treia zi (30.06) va fi dedicată activităţilor specifice, şi va include prezentarea unui program major OACI pentru instruire: TRAINAIR PLUS. Totodată, se vor organiza ateliere interactive pentru studenţi, precum şi vizitarea unor centre naţionale de instruire precum şi facilitaţi de instruire din cadrul aviaţiei civile.
Lucrările conferinţei se vor derula la World Trade Center Bucureşti, sala New York.
Programul complet al conferinţei este disponibil la adresa www.ngap.ro.