Cauta

Operatiuni Zbor » Certificarea Simulatoarelor de Zbor

Generalitati      
            
În conformitate cu cerintele EU-OPS (Anexa III din Regulamentul Consiliului European nr. EEC 3922/91) dispozitivele pentru pregatire sintetica care înlocuiesc avionul în scopul pregatirii si/sau al verificarii, trebuie autorizate în conformitate cu cerintele aplicabile dispozitivelor pentru pregatire sintetica.

Operatorul care intentioneaza sa foloseasca astfel de dispozitive pentru pregatire sintetica trebuie sa obtina aprobarea din partea AACR.
Începând cu 1 august 2008 reglementarile JAR-STD au fost înlocuite de JAR-FSTD.
FSTD (Flight Simulation Training Device) dispozitiv de antrenament, poate fi de tipul:
      FFS (Full Flight Simulator - Simulator complet de zbor) - conforme cu cerintele de standard minime pentru Calificarea Simulatoarelor Complete de Zbor;
      FTD (Flight Training Device - Dispozitiv de Antrenament în Zbor) - conforme cu cerintele de standard minime pentru un nivel de calificare specific FTD;
      FNPT (Flight & Navigation Procedures Trainer - Proceduri de Antrenament pentru Zbor si Navigatie) - conforme cu cerintele de standard minime pentru un nivel de calificare specific FNPT;
      BITD (Basic Instrument Training Devices - Dispozitive de antrenament pentru instrumentele de baza de la bord).     
            
            

Certificare

      Emiterea certificatului     

Certificatul de Calificare al FSTD-ului ("STD Qualification Certificate" - FSTD-QC) se acorda pentru FSTD-ul respectiv si este acordat detinatorului de FSTD. Acordarea de catre AACR a Certificatului de Calificare a unui FSTD nu implica în mod automat acordarea autorizarii de utilizare a FSTD-ului de catre operatori.
            
      Modificarea certificatului  
Un operator de FSTD, detinator al unui FSTD-QC, care doreste sa modifice, perfectioneze, dezactiveze sau sa-si repozitioneze FSTD-ul, trebuie sa informeze AACR despre intentia sa.

În cazul în care solicitarea de schimbare se face catre un operator de FSTD, detinator al unui FSTD-QC emis o alta autoritate, AACR va proceda similar cazului de certificare initiala în cazul în care nu exista un acord de recunoastere mutuala cu autoritatea emitenta. În cazul în care exista recunoastere mutuala între cele doua autoritati se vor aplica conditiile prevazute în acord.

Indiferent de reglementarea care a stat la baza emiterii initiale a unui Certificat de Calificare al unui STD, daca operatorul STD-ului solicita modificarea certificatului, pentru emiterea noului certificat STD-ul trebuie sa corespunda prevederilor din JAR FSTD.
            
      Reînnoirea certificatului     
Detinatorul unui FSTD-QC emis pentru o perioada definita de timp si în conformitate cu JAR-FSTD, care doreste sa continue operarea dupa expirarea valabilitatii, trebuie sa solicite reînnoirea calificarii FSTD-ului în cauza.

Pentru reînnoirea FSTD-QC a caror evaluare a avut loc:

- înainte de 1 august 2008

În cazul în care operatorul simulatorului doreste la sfârsitul perioadei de valabilitate a calificarii actuale doar reînnoirea acestui certificat, reevaluarea în vederea emiterii unui nou certificat de calificare se va face în conformitate cu cerintele aceleiasi versiuni de JAR-STD care a fost aplicata la ultima evaluare efectuata înaintea implementarii JAR-FSTD;

În cazul în care operatorul simulatorului doreste, la sfârsitul perioadei de valabilitate a calificarii actuale, reînnoirea si modificarea acestui certificat, reevaluarea în vederea emiterii unui nou certificat de calificare se va face în conformitate cu cerintele JAR-FSTD.
                  
- la sau dupa 1 august 2008 - se va evalua conform cerintelor JAR-FSTD pentru nivelul de calificare corespunzator. Evaluarile de reînnoire a certificatului se vor baza pe aceeasi versiune a JAR-FSTD ce a fost aplicabila la evaluarea initiala.
                  

Procesul de evaluare în vederea reînnoirii calificarii FSTD-ului va parcurge urmatorii pasi: etapa de analiza tehnica - pentru verificarea respectarii conformarii FSTD-ului cu cerintele reglementarii JAR-FSTD; etapa administrativ juridica - pentru verificarea dosarului de evaluare; emiterea unui nou Certificat de Calificare al STD-ului

            
Limitarea, suspendarea sau revocarea calificarii unui FSTD
AACR îsi rezerva dreptul de a limita, suspenda sau revoca calificarea FSTD-ului.

Decizia de limitare, suspendare sau revocare se poate lua atunci când operatorul de FSTD nu reuseste sa îndeplineasca una sau mai multe din conditiile de mai jos:
            - sa mentina la standardul cerut de nivelul de calificare acordat;
            - sa satisfaca cerintele Autoritatii;
            - sa îndeplineasca la timp obiectivele stabilite prin planul de masuri;
            - este evident faptul ca timp de 6 luni nu au fost efectuate operatiuni de pregatire pe acel FSTD.
      

Pentru ridicarea restrictiilor (limitare sau suspendare) operatorul de FSTD trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
            - sa ia masurile necesare pentru înlaturarea conditiilor care au condus la impunerea de restrictii;
            - sa solicite Autoritatii efectuarea unei noi evaluari;

            - sa convinga AACR ca nivelul de calificare al FSTD-ului este cel precizat în FSTD-QC-ul în vigoare si ca acesta poate fi mentinut la acest nivel.

În cazul în care nu s-au îndeplinit conditiile de la punctul de mai sus limitarea devine definitiva, iar suspendarea se transforma în revocare. Decizia este irevocabila.
            

Posibilitatea de transferare a unei certificat de calificare FSTD
AACR îsi rezerva dreptul de acordare pentru un eventual transfer al certificatului de calificare al unui FSTD deja evaluat. Noul operator va informa AACR, anticipat, pentru validarea transferului. AACR poate dispune o evaluare conform criteriilor de calificare originale si poate prevede ca platformele FSTD sa fie la nivelul de calificare original, în acest caz AACR poate cere o corectie a FSTD-ului conforma cu autorizatiile.

ESTE RESPONSABILITATEA OPERATORULUI SA SOLICITE REÎNNIOREA CALIFICARII!
AACR ÎSI REZERVA DREPTUL SA EFECTUEZE EVELUARI ALE FSTD-URILOR DE CÂTE ORI CONSIDERA NECESAR!
                  
Documente necesare
Operatorul FSTD înainteaza, în vederea aprobarii de catre AACR, un Ghid al Testelor de Calificare (QTG) într-o forma si o maniera acceptabila de Autoritate. Ghidul va fi aprobat doar dupa finalizarea evaluarii initiale/reînnoirii. QTG-ul aprobat devine Master QTG (MQTG) - baza pentru Calificarea FSTD-ului si pentru evaluarile periodice ulterioare ale FSTD-ului.
                  
Valabilitate
Calificarea unui FSTD este de 12 luni; AACR poate extinde aceasta perioada pâna la 36 de luni, în functie de observatiile obtinute în urma auditului efectuat si de tipul de FSTD.

Pentru BITD, valabilitatea este de maximum 36 de luni, de la acordarea certificarii, daca nu este redusa acesta perioada de catre AACR.
                  
Termene     
Conform JAR-FSTD, un solicitant pentru evaluarea unui FSTD (FFS, FTD sau FNPT) trebuie sa depuna o cerere la Autoritate cu trei luni înainte de evaluare. În cazuri exceptionale, aceasta perioada poate fi redusa la o luna, daca AACR accepta. Pentru evaluarea unui BITD, fabricantul unui nou tip, trebuie, de asemenea, sa depuna cerere la AACR cu 3 luni înainte de efectuarea evaluarii, termen ce poate fi redus la o luna, daca AACR accepta.

Cererea de modificare trebuie depusa la AACR de catre operatorul de FSTD cu cel putin 30 de zile înainte de data la care se doreste efectuarea schimbarii. Cererea trebuie sa fie însotita de extrase corespunzatoare din ghidul pentru testul de calificare (QTG) care sa corespunda scopului schimbarii solicitate si dovada platii taxelor aferente acestei evaluari din partea AACR.

Cererea de reînnoire a certificatului trebuie sa fie transmisa catre Autoritate cu cel putin 60 de zile înainte de data expirarii FSTD-QC pe care îl detine. La depunerea cererii se va face dovada platii taxei aferente evaluarii de FSTD. În cazul în care odata cu cererea de reînnoire se solicita si unele schimbari ale vechii calificari cererea trebuie însotita sau ulterior completata de documentele mentionate mai sus.

Calificarea fiecarui model de BITD este valabila 36 de luni de la începerea operarii, cu exceptia cazului în care AACR specifica astfel.

Daca nu sunt satisfacute prevederile JAR-FSTD, AACR poate refuza, revoca, suspenda sau modifica calificarea FSTD-ului.

AACR va informa solicitantul despre decizia finala pe care a luat-o referitor la modificarea ceruta la calificarea FSTD-ului:
            - în termen de maxim 30 zile de la primirea tuturor documentelor solicitate, în cazul în care nu este necesara efectuarea de inspectii, sau
            - în termen de maxim 14 zile de la ultima inspectie de evaluare.