Cauta
Cerinte de autorizare/certificare
Agenti aeronautici autorizati / certificati
Cer Unic European
Adoptarea de catre Parlamentul European si Consiliu, la 10 martie 2004, a celor patru Regulamente ce stau la baza cadrului de reglementare armonizat privind crearea Cerului Unic European (SES), a marcat transferul functiei de reglementare în domeniul serviciilor de navigatie aeriana furnizate traficului aerian general, de la nivel national, la nivelul institutiilor comunitare. Ulterior intrarii în vigoare a acestor Regulamente au fost si continua sa fie adoptate atât reguli de implementare, sub forma de Regulamente ale Comisiei Europene cât si mijloace acceptabile de conformitate cu cerinte specifice, sub forma de specificatii comunitare (care pot fi standarde EUROCONTROL sau standarde dezvoltate de organismele europene de standardizare împreuna cu EUROCAE). De la data aderarii României la Uniunea Europeana si Regulamentele SES au devenit obligatorii în toate elementele lor si direct aplicabile. Din acest considerent, principalul rol al Biroului Certificare SES este acela de a coordona, la nivelul DSSNA, activitati de analiza, monitorizare si planificare, precum:
- analiza proiectelor de acte comunitare aplicabile exercitarii functiei de supervizare a sigurantiei în domeniul managementului traficului aerian/ serviciilor de navigatie aeriana furnizate traficului aerian general;
- monitorizarea si actualizarea, dupa caz, a cadrului reglementat la nivel national - prin reglementari aeronautice civile române (RACR) si proceduri si instructiuni de aeronautica civila subsecvente (PIAC) - în scopul implementarii cerintelor comunitare specifice;
- planificarea si executarea, împreuna cu celelalte compartimente organizatorice din cadrul DSSNA, a unor activitati specifice exercitarii functiei de supervizare.
A. Atributii si Responsabilitati
1. Efectuarea unei prime evaluari a proiectelor de acte comunitare aplicabile exercitarii functiei de supervizare a sigurantiei în domeniul managementului traficului aerian/ serviciilor de navigatie aeriana furnizate traficului aerian general;
2. Coordonarea la nivelul DSSNA a observatiilor si propunerilor la proiectele mentionate mai sus pentru avizare si/ sau spre aprobare, dupa caz; gestioneaza procesele si documentele aferente colaborarii pe aceste teme cu alte directii/ servicii din cadrul AACR;
3. Participarea la elaborarea proiectelor de PIAC si, dupa caz, RACR în scopul actualizarii cadrului reglementat la nivel national pentru a se asigura aplicarea legislatiei comunitare;
4. Coordonarea planificarii, împreuna cu celelalte compartimente organizatorice din cadrul DSSNA, la activitati specifice exercitarii functiei de supervizare a sigurantei (evaluari de documentatie, vizite de audit, inspectii desfasurate în contextul proceselor de certificare si de supraveghere continua a furnizorilor de servicii de navigatie aeriana) si gestionarea documentatiei aferente;
5. Participarea la evaluarea documentatiei si la propunerea, dupa caz, spre aprobare, a certificarii introducerii unei modificari, în organizatia, serviciile sau sistemul de navigatie aeriana exploatat de un agent aeronautic civil care detine deja un certificat precum si a conditiilor si termenelor de valabilitate pentru acestea;
6. Avizarea autorizarii punerii în serviciu si exploatarea sistemelor, componentelor si procedurilor asociate acestora, utilizate de furnizorii de servicii de navigatie aeriana în urma evaluarii declaratiilor de verificare de sistem din cadrul dosarelor tehnice aferente.
B. Certificate
| Nr. Certificat | Data Emiterii |
Unitatea certificata |
Serviciu Certificat |
Zona de responsabilitate |
Amendamente |
| CN 01 | 15.12.2006 | ROMATSA | ATM/CNS/AIS/MET | Fir Bucuresti | Amdt. 1 / 01.01.2007 Amdt. 2 / 01.01.2010 |
| CN 04 | 20.06.2009 | SNAIA | AIS | Fir Bucuresti |
C. Cadrul de Reglementare
Legislatia SES (adoptata pâna la 01.01.2010):
1. Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 10 martie 2004 de stabilire a cadrului pentru crearea Cerului Unic European (publicat în JO UE seria L nr. 96/31.03.2004, p.1);
2. Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 10 martie 2004 privind prestarea de servicii de navigatie aeriana în Cerul Unic European (publicat în JO UE seria L nr. 96/31.03.2004, p.10);
- Regulamentul (CE) nr. 2096/2005 al Comisiei din 20 decembrie 2005 de stabilire a unor cerinte comune pentru furnizarea de servicii de navigatie aeriana (publicat în JO UE seria L nr. 335/21.12.2005, p. 13);
- Regulamentul (CE) nr. 1315/2007 al Comisiei din 8 noiembrie 2007 privind supravegherea sigurantei managementului traficului aerian si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2096/2005 (publicat în JO UE seria L nr. 291/9.11.2007, p. 16);
- Regulamentul (CE) nr. 668/2008 al Comisiei din 15 iulie 2008 de modificare a Anexelor II - V la Regulamentul (CE) nr. 2096/2005 de stabilire a unor cerinte comune pentru furnizarea se servicii de navigatie aeriana, cu privire la metodele de lucru si procedurile operationale (publicat în JO UE seria L nr. 188/16.07.2008, p. 5);
- Regulamentul (CE) nr. 482/2008 al Comisiei din 30 mai 2008 de stabilire a unui sistem de asigurare a sigurantei software care urmeaza sa fie pus în aplicare de catre furnizorii de servicii de navigatie aeriana si de modificare a Anexei II la Regulamentul (CE) nr. 2096/2005 (publicat în JO UE seria L nr. 141/31.05.2008, p. 5);
- Directiva (CE) nr. 2006/23/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind licenta comunitara de controlor de trafic aerian (publicata în JO UE seria L nr. 114/27.04.2006, p. 22);
- Regulamentul (CE) nr. 1794/2006 al Comisiei din 6 decembrie 2006 de stabilire a unei scheme comune de tarifare pentru serviciile de navigatie aeriana (publicat în JO UE seria L nr. 341/7.12.2006, p.3);
3. Regulamentul (CE) nr. 551/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 10 martie 2004 privind organizarea si utilizarea spatiului aerian în cerul unic european (publicat în JO UE seria L nr. 96/31.03.2004, p.20);
- Regulamentul (CE) nr. 2150/2005 al Comisiei din 23 decembrie 2005 de stabilire a unor norme comune pentru utilizarea flexibila a spatiului aerian (JO UE seria L nr. 342/24.12.2005, p. 20);
- Regulamentul (CE) nr. 730/2006 al Comisiei din 11 mai 2006 privind clasificarea spatiului aerian si accesul zborurilor efectuate în conformitate cu regulile de zbor la vedere deasupra nivelului de zbor 195 (publicat în JO UE seria L nr. 129/16.05.2006, p.3)
4. Regulamentul (CE) nr. 552/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 10 martie 2004 privind interoperabilitatea retelei europene de management al traficului aerian (publicat în JO UE seria L nr. 96/31.03.2004, p. 26);
- Regulamentul (CE) nr. 1032/2006 al Comisiei din 6 iulie 2006 de stabilire a cerintelor aplicabile sistemelor automate pentru schimbul de datelor de zbor în scopul notificarii, al coordonarii si al transferului zborurilor între unitatile de control al traficului aerian (publicat în JO UE seria L nr. 186/07.07.2006, p. 27);
- Regulamentul (CE) nr. 30/2009 al Comisiei din 16 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1032/2006 în ceea ce priveste cerintele aplicabile sistemelor automate pentru schimbul datelor de zbor care utilizeaza serviciile de legaturi de date (publicat în JO UE seria L nr. 13/17.01.2009, p. 20);
- Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 al Comisiei din 4 iulie 2006 de stabilire a cerintelor privind procedurile pentru planurile de zbor în faza dinaintea zborului aplicabile în cerul unic european (publicat în JO UE seria L nr. 186/07.07.2006, p. 46);
- Regulamentul (CE) nr. 633/2007 al Comisiei din 7 iunie 2007 de stabilire a cerintelor pentru aplicarea unui protocol de transfer al mesajelor de zbor folosit în scopul notificarii, al coordonarii si al transferului zborurilor între unitatile de control al traficului aerian (publicat în JO UE seria L nr. 146/08.06.2007, p. 7);
- Regulamentul (CE) nr. 1265/2007 al Comisiei din 26 octombrie 2007 de stabilire a cerintelor privind ecartul dintre canalele de comunicatii voce aer-sol pentru cerul unic european (publicat în JO UE nr. 283/27.10.2007, p. 25);
- Regulamentul (CE) nr. 29/2009 al Comisiei din 16 ianuarie 2009 de stabilire a cerintelor privind serviciile de legaturi de date pentru cerul unic european (publicat în JO UE seria L nr. 13/17.01.2009, p.3);
- Comunicarea Comisiei privind implementarea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 552/2004: Cerinte privind interoperabilitatea si performanta pentru protocolul de transfer al mesajelor de zbor (FMTP) Notificarea: 2007/C 188/03 (publicata în JO UE seria C nr. 188 din 11.08.2007, p. 3) - EUROCONTROL - Spec - 0100, ed. 2.0, FMTP, 14 iunie 2007;
- Comunicarea Comisiei privind implementarea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 552/2004: Specificatia EUROCONTROL pentru Planul Initial de Zbor (IFP) Notificarea: 2007/C 290/06 (publicata în JO UE seria C nr. 290 din 4 decembrie 2007, p. 7) - EUROCONTROL - Spec - 0101, ed. 1.0, IFP, 15 iulie 2007;
- Comunicarea Comisiei privind implementarea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 552/2004: Specificatia EUROCONTROL pentru prezentarea schimbului de date ATS (ADEXP) Notificarea: 2008/C 68/03 (publicata în JO UE seria C nr. 68 din 13 martie 2008, p. 5) - EUROCONTROL - Spec - 0107 - ed. 03, ADEXP, 20 octombrie 2007;
- Comunicarea Comisiei privind implementarea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 552/2004: Specificatia EUROCONTROL pentru schimbul de date on-line (OLDI) Notificarea: 2008/C 149/06 (publicata în JO UE seria C nr. 149 din 14 iunie 2008, p. 22) - EUROCONTROL - Spec - 0106 - ed. 4.1, OLDI, 16 ianuarie 2008;
- Decizia (CE) nr. 2004/636 a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind încheierea de catre Comunitatea Europeana a Protocolului privind aderarea Comunitatii Europene la Organizatia Europeana pentru Siguranta Navigatiei Aeriene (publicata în JO UE seria L nr. 304/30.09.2004, p. 209);
5. Declaratia statelor membre privind aspectele militare care au legatura cu Cerul Unic European (publicata în JO UE seria L nr. 96/31.03.2004);
6. Regulamentul (CE) Nr. 1070/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21.10.2009 de modificare a Regulamentelor (CE) nr.549/2004, (CE) nr.550/2004, (CE) nr.551/2004 si (CE) nr. 552/2004 in vederea imbunatatirii performantei si durabilitatii sistemului aviatic european (publicat in JO UE seria L nr. 300/14.11.2009 p.34);
7. Regulamentul (CE) Nr.1108/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21.10.2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 în domeniul aerodromurilor, al gestionării traficului aerian și al serviciilor de navigație aeriană și de abrogare a Directivei 2006/23/CE (publicat in JO UE seria L nr. 309/24.11.2009 p.51);
Legislatia SESAR (adoptata pâna la 01.01.2010):
1. Regulamentul (CE) nr. 219/2007 al Consiliului din 27 februarie privind înfiintarea unei întreprinderi comune pentru realizarea sistemului european de noua generatie pentru managementul traficului aerian (SESAR) (publicat în JO UE seria L nr. 64 din 2.03.2007, p. 1);
2. Regulamentul (CE) nr. 1361/2008 al Consiliului din 16 decembrie 2008 de modificare a Regulamentul (CE) nr. 219/2007 al Consiliului din 27 februarie privind înfiintarea unei întreprinderi comune pentru realizarea sistemului european de noua generatie pentru managementul traficului aerian (SESAR) (publicat în JO UE seria L nr. 352 din 31.12.2008, p. 12).
Nota: Textele actelor comunitare mai sus referite sunt disponibile pe web-site-ul: www.europa.eu , atât în limba româna cât si în celelalte limbi oficiale ale UE (inclusiv limba engleza)
Legislatia nationala (in vigoare la data de 01.01.2010):
1. Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicata (în temeiul art. III din Legea nr. 130 din 21 iulie 2000 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 31 iulie 2000), modificata si completata prin Legea nr. 399/2005 (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22/10.01.2006);
2. Hotarârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiintarea Autoritatii Aeronautice Civile Române (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207/27.08.1993);
3. Ordinul MTCT nr. 1185/03.07.2006 privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautica Civila Româna" ca autoritate nationala de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea functiei de supervizare a sigurantei zborului în aviatia civila, la nivel national (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602/12.07.2006);
4. RACR - SSNA "Supervizarea si desemnarea furnizorilor de servicii de navigatie aeriana", aprobat prin OMT nr. 11/08.01.2008, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 42/18.01.2008;
5. PIAC - SSNA Supervizarea Serviciilor de Navigatie Aeriana, Partea I, "Certificarea si supravegherea continua a furnizorilor de servicii de navigatie aeriana", aprobata prin Decizia DG al AACR nr. D780/ 20.09.2006;
6. PIAC - SSNA Supervizarea Serviciilor de Navigatie Aeriana, Partea II, Metodologia de audit", aprobata prin Decizia DG al AACR nr. D164/ 21.02.2007;
7. PIAC - SSNA Supervizarea Serviciilor de Navigatie Aeriana, Partea III, " Interoperabilitatea sistemelor, a procedurilor asociate si a componentelor de sistem în vederea integrarii în EATMN", aprobata prin Decizia DG al AACR nr. D 96/ 31.01.2007;