Cauta
Cerinte de autorizare/certificare
Agenti aeronautici autorizati / certificati
Principalele două prevederi legale aplicabile în cazul unor probleme în timpul călătoriilor cu avionul sunt:
1. Regulamentul 261/2004 al Parlemanetului European şi al Consiliului, din 11 februarie 2004 privind stabilirea unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91;
2. Convenţia de la Montreal.
Regulamentul (EC) 261/2004: a intrat în vigoare în februarie 2005 şi are ca scop stabilirea condiţiilor în care pasagerii îşi pot exercita drepturile atunci când:
1. li se refuză îmbarcarea împotriva voinţei lor;
2. zborul este anulat;
3. zborul are o întârziere prelungită.
Prevederile regulamentului se aplică tuturor pasagerilor care se îmbarcă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru şi celor care pleacă de pe un aeroport situat într-o ţară terţă către un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru UE, în cazul în care operatorul de transport aerian este transportator comunitar. De prevederile acestui regulament poate beneficia orice pasager aflat într-una din situaţiile menţionate mai sus, indiferent de naţionalitate ori de cetăţenie (indiferent dacă este sau nu cetăţean al unui stat membru UE).
Regulamentul stipulează faptul că în caz de anulare, întârziere prelungită sau refuz de îmbarcare pasagerii au dreptul la asistenţă din partea transportatorului. Asistenta diferă în funcţie de durata întârzierii, dar poate include mese şi băuturi răcoritoare, apeluri telefonice, cazare. Dacă pasagerul are de aşteptat o noapte urmare a întârzierii zborului, are dreptul să i se ofere gratuit cazare şi transport. Este important de ştiut că obligaţiile faţă de pasageri enumerate mai sus nu pot fi evitate de către transportator prin invocarea circumstanţelor excepţionale.
În cazul anulării unui zbor fără o informare prealabilă, pasagerii au dreptul, în plus, şi la compensaţii. Pentru anulările anunţate cu puţin timp înainte de decolare, pasagerii au dreptul la compensaţii doar dacă transportatorul nu poate oferi o alternativă de transport până la destinaţia finală. Operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensaţii în cazul în care anularea este cauzată de circumstante extraordinare care nu au putut fi evitate. Regulamentul obligă transportatorii să informeze pasagerii cu privire la drepturile lor. Textul complet al Regulamentului (EC)261/2004.
Prevederile Convenţiei de la Montreal este aplicabilă zborurilor internaţionale, cu condiţia ca aceasta să fi fost ratificată de către ţările de plecare/sosire. Convenţia reglementează responsabilităţile transportatorilor aerieni în cazul în care pasagerul suferă pierderi economice datorate întârzierii zborului său şi/sau pierderi economice datorate pierderii sau întârzierii bagajelor. Totodată convenţia stabileşte şi limitele responsabilităţii transportatorilor. Pentru daune cauzate de întârzieri ale zborurilor este stabilită o limită maximă de 4150 SDR* (Special Drawing Rights – Drepturi Speciale de Tragere) per pasager. Pentru daune referitoare la bagaje, răspunderea este limitată la 1000 SDR per pasager.
Observaţie: Drepturile speciale de tragere (DST sau, internaţional, XDR) sunt moneda virtuală a Fondului Monetar Internaţional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacţiile în interiorul FMI sunt calculate în DST. Astfel, valoarea unui SDR este aproximativ 1,47948 USD.
În cadrul Convenţiei de la Montreal sunt specificate perioadele de timp în cadrul cărora pasagerul poate adresa o plângere. De exemplu, pentru o daună la un bagaj, plângerea poate fi făcută în maxim 7 zile de la momentul livrării bagajului; pentru un bagaj întârziat termenul limită este de 21 zile de la data returnării bagajului. Dacă transportatorul admite că bagajul este pierdut, sau dacă bagajul nu ajunge în 21 zile, pasagerul are dreptul de a face o plângere către transportator pe motiv de bagaj pierdut. Convenţia nu stabileşte o anume perioadă până la care poate fi făcută plângerea dar recomandă ca aceasta să fie făcută cât mai rapid posibil.
În cazul altor situaţii şi probleme generale ce pot apărea în relaţia pasager – linii aeriene, când nu se aplică prevederile Regulamentului (EC) 261/2004, pot fi contactate Centrele Europene ale Consumatorilor, centre aflate în fiecare stat membru al UE.
În România, Centrul European al Consumatorilor – APC România are următoarea adresă: Bd. Nicolae Balcescu, nr. 32-24, et. 4, ap. 16, sector 1, cod 010055, Bucureşti, tel/fax: +40 (0) 21 315.71.49, e-mail: office@apc-romania.ro, web: www.apc-romania.ro
Legislatie cu privire la raspunderea operatorilor de transport aerian si a drepturilor pasagerilor care folosesc acest mod de transport
1. Răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente:
2. Norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor:
3. Lista comunitară a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicţii de exploatare pe teritoriul Comunităţii:
4. Pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite:
5. Drepturile persoanelor cu handicap şi ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului: